Crame Italia – 5 dintre cele mai cunoscute
Crame Italia – 5 dintre cele mai cunoscute

Publicat 05 December 2022

Care sunt cele mai cunoscute crame Italia și ce este bine de știut? Iată mai multe informații care te-ar putea interesa!


Atunci când discutăm despre Italia este foarte posibil să ne vină câteva simboluri ale acestei țări în minte. Pe lângă paste, pizza și turism, foarte mulți dintre voi se vor gândi și la vinuri. Este lesne de înțeles și de ce, având în vedere faptul că Italia este una dintre cele mai renumite țări în acest domeniu. Nu mai este niciun secret faptul că, cultura vinului este una dintre cele mai importante pentru ei, iar producția acestor băuturi alcoolice este deja o tradiție bine păstrată de secole întregi.

Italienii de pretutindeni sunt extrem de mândri de calitatea băuturilor pe care le produce propria țară. Atât podgoriile, cât și cramele sunt foarte importante pentru ei, deoarece producția vinurilor depinde în totalitate de aceste două elemente. În primul rând, potgoriile sunt esențiale pentru că acolo sunt crescute cele mai celebre soiuri de struguri. În al doilea rând, cramele sunt extrem de importante pentru că acolo vinurile își capătă savoarea la cotele sale maxime. Evident, există și mulți alți factori care pot contribui la vinul final obținut.

Cum credeți că arată locurile în care vinurile se păstrează pentru a deveni perfecte pentru servit?

Ei bine, aceste locuri despre care vrem să discutăm mai departe poartă denumirea de crame, iar Italia este renumită pentru cramele sale. În fiecare țară există astfel de încăperi pentru depozitarea și expunerea vinurilor, însă aceste crame Italia sunt speciale. Sunt renumite în întreaga lume și în fiecare an mii de oameni merg să le viziteze. Dacă te-ai gândit să mergi vreodată să vizitezi o cramă din Italia, atunci te aflii exact acolo unde ar trebui să fii. Vom descoperi împreună, mai departe, 5 dintre cele mai celebre crame de pe teritoriul Italiei.

  1. Tenuta di Castelbuono.

Este localizată în regiunea Umbria, mai exact în provincia Perugia și este una dintre cele mai fascinante crame din Italia. Arhitectura sa inedită vă va uimi imediat ce veți ajunge acolo și imediat veți fi învăluiți de mister. Tenuta di Castelbuono a câștigat o mulțime de premii pentru vinurile și design-ul său, fiind un loc ideal pentru relaxare și degustare de vinuri renumite italienești. 

  1. Tili Vini Societa Agricola.

Această cramă se află în provincia Assisi și este dedicată în totalitate persoanelor care își doresc să deguste vinuri în adevăratul sens al cuvântului. Crama este poziționată în mijlocul naturii, peste dealuri și găzduiește evenimente în fiecare an. Tururi ghidate, degustări de vinuri sau cursuri pentru vinificatori, toate acestea pot fi accesate plătind o sumă extrem de mică de bani.

  1. Castello di Nipozzano.

Este o cramă specială datorită faptului că este poziționată în incinta unui castel din inima regiunii Toscana. Castello di Nipozzano este o locație încărcată de istorie și vin, cu o priveliște superbă către potgoriile înconjurătoare. Dacă vă doriți să aveți parte de o degustare de vin însoțită de servirea mesei, atunci această cramă este alegerea potrivită. 

  1. Azienda Agraria Guerrieri.

Crama administrată de o familie pasionată de vinuri se află în Abruzzo și deține potgorii extinse și ferme pentru animale. Pe lângă vin, această cramă este specializată și pe producția de oțet și ulei de măsline. Degustarea de vin și plimbarea prin potgorie este complet gratuită, dar puteți beneficia și de excursii private contracost.

  1. Marchesi di Barolo.

Vinul Barolo este extrem de renumit fiind considerat un vin roșu foarte bun. Spre deosebire de toate celelalte crame Italia, aceasta este localizată într-o zonă muntoasă, în Piemont. Este înconjurată de Alpi și Apenini, iar acest lucru favorizează cultivarea viței de vie. Dispune de restaurant, locuri pentru degustat, dar și grădini imense gata să fie admirate. 

Acestea sunt doar câteva dintre superbele crame de pe teritoriul Italiei. Fiecare dintre aceste crame Italia are o semnificație aparte, iar zonele de localizare vă vor cuceri iremediabil. Dacă sunteți pasionați de cultura vinului, puteți vizita cât mai multe crame din aceste zone pentru a vă putea desemna favorita.