Vino Italia îți pune la dispoziție o gamă variată de vin italian, de la cele mai renumite crame din Italia.
Este principalul distribuitor de vin italian din România, beneficiind de o gamă variată de sortimente de vin, pornind de la cele mai îndrăznețe arome, precum prosecco și până la vinuri dulci, elegante.
Italia beneficiază de o suprafață de peste 702.000 de hectare de viță de vie, fiind unul dintre cei mai mari producători de vin italian din lume. Acest vin italian ajunge în întreaga lume și îi bucură pe cei ce îi cunosc istoria, tradiția, modul de preparare, dar și pe cel de păstrare.
Diversitatea etichetelor de vin de pe Vino Italia este numeroasă și asta pentru că ne dorim să aducem Italia la tine acasă!
PROSECCO
Prosecco este un vin spumant rafinat, cunoscut în Italia dar și în întreaga lume. Vino Italia aduce Prosecco la tine acasă, chiar din regiunea unde este fabricat și asta pentru că ne dorim să vă facem cunoștință cu tradiția, cu locul, cu gustul, dar mai ales cu unicitatea acestei băuturi.
Vă prezentăm mai jos, gama noastră de Prosecco, acest vin spumant italian, alb sau rose.
Despre Prosecco
Prosecco e cel mai cunoscut vin spumant din Italia. E adesea comparat cu Champagne, însă ele diferă datorită modului de fabricație, dar și prin soiurile de struguri folosite.
Prosecco înseamnă mai mult decât „bule”, mai mult decât vin spumant, înseamnă aromă și gust deosebit, dar și un proces de vinificație de tradiție.
Prosecco este realizat din diferite sortimente de struguri, însă Glera este de departe cel mai cunoscut. Unii producători, mai amestecă pe lângă Glera și alte soiuri de struguri, precum: Verdiso, Bianchetta Trevigiana, Perera, Glera lunga, Chardonnay, Pinot Bianco, Pinot Grigio sau Pinot Nero.
Numele de Prosecco provine de la locul de origine - satul Prosecco, situat foarte aproape de Trieste. Peste 50% din producția de Prosecco provine din acele locuri, mai exact din regiunile Conegliano și Valdobbiadene, acolo unde sunt peste 150 de producători. Toți aceștia s-au asociat într-un Consorțiu pentru a proteja acest vin spumant italian, cunoscut sub această denumire.
Consumă Prosecco, un vin cunoscut pentru prospețime, aromă și gust
Prosecco este un vin cunoscut pentru prospețime, este un vin care nu fermentează după îmbuteliere și care se consumă de regulă, în primii 3 ani. Are un conținut scăzut de alcool, astfel că este preferat atât de bărbați, cât și de femei.
Se bea în pahare cu pereți înalți, subțiri, rece, temperatura ideală de servire fiind 2-3 grade C. Am putea spune despre Prosecco că este un vin băut de plăcere, dar și ca aperitiv, înainte de servirea mesei.
Este un vin proaspăt, ce se prezintă ca un buchet fructat, de măr, pere, caise, căpșune, având arome ușoare, parfumate. De obicei, Prosecco este un vin sec, însă datorită aromelor fructate ale strugurilor, acesta pare dulce. Alege Extra Dry Prosecco pentru echilibrul pe care îl poate oferi între dulceața fructelor și aciditatea băuturii.